Rezultate 1 la 20 din 20

Subiect: Al Doilea Razboi Mondial

  1. #1
    Începător Avatarul lui Infernoking
    Data înscrierii
    21.11.2012
    Locație
    Bucuresti
    Posturi
    18

    Al Doilea Razboi Mondial

    M-am gandit sa deschid un subiect cu tema: Al Doilea Razboi Mondial,nume de oameni celebri,tainele lunetistilor,obiceiurile si tacticile lor,dar si modul in care au evoluat armele pana in ziua de azi...
    Rugamintea mea este sa evitati SPAM-UL si sa postati doar pe subiect.

    TOP 10 lunetisti din istorie:
    10. Thomas Plunkett
    Un soldat irlandez din armata britanica. Si-a facut locul in top pentru ca a reusit sa ucida un important general francez al acelor vremuri. Intr-o batalie din 1809, Plunkett l-a impuscat pe general de la o distanta de 600 de metri. Avand in vedere cat de putin precise erau pustile in acele vremuri, nu existau decat doua posibilitati: ori irlandezul era un tintas absolut fabulos, ori avea un noroc fantastic.
    Plunkett a aratat ca e vorba de prima varianta. Si-a reincarcat arma si a tras si in maiorul care venise in ajutorul generalului. L-a nimerit si pe acesta. Ca termen de comparatie, soldatii britanici erau antrenati sa nimereasca inamicul de la 50 de metri. Irlandezul a nimerit la o distanta de 12 ori mai mare. De doua ori.

    9. Sergentul Grace
    Pe data de 9 mai 1864, sergentul Grace, din armata Confederata, a reusit o lovitura incredibila. In batalia de la Spotsylvania tinta sa era generalul John Sedgwick, de la o distanta de aproape 1 km. Inca de la inceputul luptei, tragatorii confederatii i-au fortat pe soldatii unionisti sa se adaposteasca. Generalul insa a refuzat sa faca acelasi lucru, urland la oamenii sai: “N-ar putea nimeri nici o turma de elefanti de la distanta asta”. Cateva secunde mai tarziu sergentul Grace l-a impuscat chiar sub ochiul stang.

    8. Charles ‘Chuck’ Mawhinney – 103 victime confirmate
    S-a inrolat in Marina Americana in 1967 si a participat la razboiul din Vietnam. In doar 16 luni ucisese 103 soldati inamici si mai are inca 216 victime probabile. Cand a intrat in rezerva nu a povestit nimanui despre faptele sale de arme si a iesit din anonimat doar cand s-a scris o carte despre el. Citatul lui favorit: “Nu-mi spuneti niciodata ca e periculos sa vanezi lei sau elefanti: ei nu trag in tine”.

    7. Rob Furlong
    Fost caporal in armata canadiana, detine recordul pentru lovitura de la cea mai mare distanta din istorie: 2.430 metri. S-a intamplat in 2002, in timpul Operatiunii Anaconda. Echipa sa se confrunta cu 3 militanti Al-Qaeda. Primul foc l-a ratat, al doilea l-a nimerit in rucsac, iar al treilea “direct hit”. Trei secunde ii ia glontului sa ajunga la tinta de la acea distanta.

    6. Vasily Zaitsev – 242 victime confirmate
    Este cel mai popular lunetist din istorie, multumita filmului “Enemy at the Gates”. Nu tot ce e in fictiune e insa si adevarat. Iata povestea lui reala.
    Era un functionar in Marina Sovietica, si s-a oferit voluntar pentru razboiul decisiv din Stalingrad. A infiintat acolo o scoala de lunetisti, iar soldatii antrenati de el au peste 3.000 de victime la activ. Zaitsev are in “palmaresul oficial” 242, dar numarul real este mai apropiat de 500.

    5. Ludmila Pavlicenco – 309 victime confirmate
    In iunie 1941, la data invaziei naziste, Ludmila avea doar 24 de ani. A fost printre primii voluntari. A luptat in principal in Ucraina si a avut 309 de victime confirmate. Dintre acestea, 36 erau lunetisti inamici.

    4. Francis Pegahmagabow – 378 victime confirmate, peste 300 inamici capturati
    Decorat de trei ori si ranit grav de doua ori, a fost un cercetas si un lunetist-expert, creditat cu 378 germani ucisi si peste 300 capturati. Razboinicul Ojibwa din fortele canadiene nu s-a multumit doar cu atat: a fost medaliat si pentru transmiterea de mesaje sub foc de artilerie si pentru misiuni de salvare. Intors acasa dupa finalul primului razboi mondial, a intrat total in anonimat.

    3. Adelbert F. Waldron - 109 victime confirmate
    Detine recordul de cel mai mare numar de victime confirmate dintre lunetistii americani. Ce il face insa special e insa incredibila sa precizie. In timpul unei patrulari cu o salupa de razboi, echipa sa a fost atacata de vietnamezi. Sergentul Waldron l-a impuscat pe lunetistul inamic aflat intr-un copac la 900 de metri distanta cu primul glont. Si a facut-o din mers!

    2. Carlos Norman Hathcock II – 93 victime confirmate
    Armata vietnameza a ajuns sa puna o recompensa de 30.000 $ pe capul sau, in conditiile in care pentru un lunetist American obisnuit aceasta era sub 10$. Hatchcock a reusit una dintre cele mai faimoase lovituri din istorie, chiar impotriva unui lunetist inamic trimis special sa-l execute. Cand a vazut o reflexie a luminii pe luneta vietnamezului, a tras instantaneu, direct prin luneta acestuia.
    Poreclit “Pana Alba” pentru ca avea tot timpul una la palarie, si-a scos-o pentru o singura misiune. Una pentru care s-a oferit voluntar si pentru care a primit informatii de-abia dupa ce a acceptat-o. S-a tarat timp de 4 zile si 3 nopti, fara sa doarma, cm cu cm, pe o distanta de 1,5 km, pentru a impusca un general vietnamez. Misiunea a fost indeplinita.

    1. Simo Häyhä – 705 victime confirmate
    Supranumit “Moartea Alba”, a fost un soldat finlandez participant in “razboiul de iarna” dintre Finlanda si Rusia. Häyhä a indurat geruri de peste -40 de grade, dar in mai putin de 100 de zile are 505 victime confirmate, dar cifrele neoficiale spun ca a deposit lejer 800. In plus, mai are si 200 de inamici ucisi cu un pistol semi-automat.
    Dar modul in care a reusit asta e absolut fantastic la randul sau. A facut-o de unul singur, colindand timp de 3 luni si impuscand rusi non-stop. Cand au aflat de el, sovieticii au trimis un “counter-sniper”, apoi o echipa intreaga. Nu s-a intors nimeni. Au trimis un batalion, au ordonat si focuri de artilerie, dar degeaba: nu l-au gasit.
    Era imbracat complet in alb, folosea diverse trucuri pentru a-si imbunatati precizia, tinea inclusiv zapada in gura cand se pregatea de foc, pentru a nu scoate aburi si a-si deconspira pozitia.
    Pana la urma, un glont ratacit l-a nimerit in falca pe 6 martie 1940. A fost gasit inconstient, dar nu a murit. Sapte zile mai tarziu si-a revenit. A trait pana in 2002.
    Ultima modificare făcută de We 2; 26.06.2013 la 18:50. Motiv: Dublu post. Foloseşte te rog "Editează post".
    “Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise.”

  2. #2
    Începător Avatarul lui octav8
    Data înscrierii
    30.10.2012
    Locație
    husi
    Posturi
    55
    foarte interesant!

    Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. A fost prima oară când un număr de descoperiri tehnice noi, incluzând bomba atomică, au fost folosite la scară largă împotriva militarilor și civililor, deopotrivă. Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populația mondială de la acea vreme. În plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat infirmități pe viață datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită experiențelor militare și medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat că acest război a costat mai mulți bani și resurse decât toate celelalte războaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucția de după război. [1]. Urmările războiului, inclusiv noile tehnologii și schimbările aranjamentelor geopolitice, culturale și economice, au fost fără precedent.
    În cazul României, obiectivul principal al luptei în acei ani a fost eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică, instaurată după Ultimatumul expansionist din 26-28 iunie 1940. Ocuparea a avut caracter de dictat, fără niciun temei istoric, neexistând nici o convenție politică sau militară între România și U.R.S.S., și nici o consultare prealabilă a populației privitoare la această problemă. În acel moment, populația basarabeană (est-moldoveană) majoritară era de etnie română.
    Majoritatea istoricilor apreciază că Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, ceea ce a atras în conflict Franța, Anglia și Commonwealth-ul. Unii dintre istorici consideră că atacarea Chinei de către Japonia (7 iulie 1937) marchează începutul conflictului mondial. Uniunea Sovietică, ce anexase partea răsăriteană a Poloniei în 1939, a declanșat un război separat cu Finlanda și a fost, la rândul ei, atacată de Germania Nazistă, în iunie 1941. Statele Unite ale Americii au intrat în conflict în decembrie 1941, după Atacul de la Pearl Harbour. Războiul s-a sfârșit în 1945, când toate puterile Axei au fost înfrânte.
    Principalele teatre de război au fost Oceanul Atlantic, Europa Apuseană și Răsăriteană, Marea Mediterană, Africa de nord, Orientul Mijlociu, Oceanul Pacific și Asia de sud-est și China. În Europa, războiul s-a încheiat odată cu capitularea necondiționată a Germaniei naziste, la 8 mai 1945, dar a continuat în Asia până la capitularea Japoniei - 15 august 1945.
    Europa postbelică a fost împărțită între sferele de influență occidentală și sovietică. Dacă Occidentul a trecut la reconstrucție postbelică prin intermediul Planului Marshall, statele Europei Răsăritene au devenit state satelit ale Uniunii Sovietice, adoptând metodele economiei planificate și ale politicii unui singur partid totalitar. Această împărțire a fost neoficială. De fapt, nu au existat înțelegeri oficiale pentru împărțirea sferelor de influență, relațiile dintre țările victorioase în război au devenit din ce în ce mai încordate, liniile militare de demarcație au devenit în cele din urmă granițe de facto ale țărilor. Țările Europei Occidentale au devenit, în mare parte, membre ale NATO, în timp ce cele mai multe dintre statele din Europa Răsăriteană s-au aliat în Pactul de la Varșovia, aceste două alianțe militaro-politice fiind cele care au alimentat Războiul Rece. În Asia, ocupația militară a Japoniei a deschis calea democratizării țării. Războiul civil din China a continuat în timpul și după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ducând, în cele din urmă, la proclamarea Republicii Populare Chineze și la secesiunea Taiwanului. Războiul a fost scânteia care a aprins un val de lupte pentru câștigarea independenței coloniilor puterilor europene, metropolele fiind vlăguite de ultima conflagrație mondială. S-a petrecut o schimbare notabilă a centrului de greutate al puterii mondiale de la țările Europei Occidentale către noile superputeri, Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică.
    Ultima modificare făcută de andreiludovic; 11.02.2013 la 20:12.
    RESPECT!este tot ce poti astepta de la mine!

  3. #3
    Avansat Avatarul lui adi787
    Data înscrierii
    11.07.2012
    Locație
    suceava
    Posturi
    1.821
    chiar ca e interesant)))
    Ultima modificare făcută de andreiludovic; 11.02.2013 la 20:11.

  4. #4
    Ucenic Avatarul lui dark devil
    Data înscrierii
    25.12.2012
    Locație
    giurgiu
    Posturi
    454
    pro pro pro pro pentru al doilea razboi mondial dar de ce sa nu se intample si in joc
    de vrei sa te respect transportami resurse,
    de vrei sa iti transport resurse respectama.

    nu vreau sa ma laud dar...nu vreau sa fiu atacat

  5. #5
    ninja Avatarul lui RulerMarian5
    Data înscrierii
    06.01.2013
    Locație
    bucuresti
    Posturi
    191
    de ce zici pro al doilea razboi mondial ? logica este cam pierduta...in spatiu probablil
    RulerMarian5 @ ro 1

  6. #6
    Avansat Avatarul lui AlinV4
    Data înscrierii
    03.07.2012
    Locație
    Severin
    Posturi
    1.649
    eu am sa scriu despre un rege spartan care il am la semnatura
    Leonidas (în greacă Λεωνίδας) a fost rege în Sparta între 489 (488) și 480 î.Hr. Faima lui provine din bătălia de la Termopile (480 î.Hr.) în care a condus 300 de spartani și 7000 de alți greci într-una din cele mai memorabile rezistențe din istoria antică împotriva unei armate persane de 180 000 de oameni [1] condusă de Xerxes I.Pe timpul domniei lui Darius I, Imperiul Persan ajunsese la apogeul puterii și întinderii sale. Stăpânea de la Indus, în răsărit, la Marea Egee, în apus. Prin supunerea Traciei, înainte de anul 500 î.Hr., "regele regilor" își netezise drumul spre Grecia continentală și pregătise armate, ce întunecau orizontul, pentru invadarea ei finală. Numai victoria stupefiantă a atenienilor, comandați de Miltiades, la Marathon, în anul 490 î.Hr., a amânat revărsarea asiaticilor peste trupul întregii Grecii.
    La numai câțiva ani de la urcarea lui Leonidas (491-480 î.Hr.) pe tronul Spartei orizonturile s-au întunecat iarăși de valurile armatelor persane. Noile pregătiri de invazie ale lui Xerxes, urmașul lui Daris I, au întrecut orice închipuire, stârnind o panică paralizantă în toată lumea greacă.
    Cu toate că Sparta era ostilă democrației din Atena, statul grec cu cea mai mare putere militară, s-a văzut nevoită să realizeze o înțelegere cu aceasta. Conducerea lacedemoniană a calculat că o eventuală înfrângere a Atenei într-un nou război cu perșii, cel de al doilea război medic, ar urma să afecteze, chiar vital, existența Spartei.
    Excelent pregătiți pentru lupta terestră și cu posibilități de a rezista pe o linie de apărare pe Istmul Corint, spartanii și-au dat seama că nu ar putea împiedica flota persană să opereze oricând o debarcare în Pelopones, în spatele liniei lor de apărare. In plus, apariția perșilor în Lacedemonia putea da aripi unei răscoale a hiloților, supușii atât de sălbatic exploatați și de ostili stăpânilor spartani. Invazia inamică și răscoala supușilor ar fi spulberat întregul sistem politic spartan, învechit și sălbatic. Numai puternica flotă ateniană era în stare să apere Sparta dinspre mare, lăsând-o să manevreze liber pe uscat.
    Deși ajutorul Atenei era indispensabil, Sparta dorea să nu mai piardă din mână onoarea de a conduce ostilitățile cu invadatorii, așa cum o făcuse, cu zece ani înainte, în primul război medic. Regele Leonidas, eforii și consiliul bătrânilor din Sparta, Gerousia, au conceput și organizat o mare coaliție a tuturor grecilor, un fel de confederație militară panelenică, în care trebuia să se afirme prestigiul războinic al spartanilor.
    Guvernul spartan și-a văzut visul împlinit, a primit comanda dorită, dar, pe parcursul războiului, din cauza unor evenimente neprevăzute, născute din evoluțiile de pe câmpurile de luptă, sau determinate de abilitatea strategilor atenieni, marea confruntare cu perșii nu a urmat previziunile inițiale. Dispunând de superioritate în dotarea cu tehnică de luptă navală, atenienii au condus bătăliile navale de la capul Artemision (Insula Eubeea) și de la Salamina, afirmându-se ca putere de prim rang chiar în bătălia combinată, terestră și navală, de la capul Mycale (Insula Samos, 479 î.Hr.).
    În toamna anului 481 î.Hr., premergător începerii războiului, la templul lui Poseidon, de pe Istmul Corint, s-au întrunit pentru prima dată delegații din aproape toate polisurile grecești. Întâlnirea s-a transformat într-un mare succes diplomatic al spartanilor. Adunarea a aordat Spartei comanda supremă, terestră și navală, a forțelor panelenice, forțe reunite în acele condiții de necesitate. In fruntea forțelor grecești urmau a se afla cei doi regi ai Spartei, Leonidas și Euribiades.
    Un al doilea consiliu militar al coaliției elene s-a reîntrunit în primăvara anului următor, 480 î.Hr.. Atunci s-a dezbătut planul general de luptă. Conform propunerii atenianului Temistocle, s-a hotărât ca operațiunile decisive să se desfășoare pe mare, începând de la capul Artemision, din nordul insulei Eubeea. Pentru a apăra spatele flotei, respetiv porturile ei de retragere și realimentare, oștirea ligii panelene trebuia să împiedice pătrunderea pe uscat a forțelor persane, forțe ce se prelingeau dinspre nord, dinspre Macedonia și Tessalia. Trebuia stabilită o poziție de rezistență pe uscat, un aliniament unde să poată fi oprită mulțimea asiatică.
    Prima alegere a vizat ocuparea trecătorii Tempe, dar aceasta presupunea două riscuri. În primul rând, la nord de ea, câteva trecători traversau munții spre apus, spre Tessalia, trecători prin care perșii s-ar fi putut strecura în spatele liniei grecilor. În al doilea rând, tessalienii erau suspectați de o înțelegere cu regele persan. Ambele riscuri, chiar luate separat, ar fi putut conduce la același pericol militar, respectiv la învăluirea armatelor ligii grecești.
    Pentru a evita orice situție defavorabilă, s-a hotărât în final ca Tessalia să fie lăsată în afara liniilor de apărare grecești și să se organizeze rezistența în trecătoarea Termopile, poziția cea mai favorabilă, singura de unde se putea controla pătrunderea din Thessalia spre Grecia centrală. Acolo muntele Eta cobora direct în mare, fiind separat de apele înspumate numai printr-o cale îngustă de zece metri, care numai pe alocuri se lărgea până la cincizeci de metri. Defileul Termopile se afla mai la sud de trecătoarea Tempe, prima variantă propusă și își datora numele unor izvoare termale aflate în apropiere. Nu mai exista o altă cale accesibilă pentru armata persană spre Atica, spre Pelopones, sau spre Sparta. De altfel, pe parcursul istoriei, trecătoarea Termopile a primt și numele simbolic de cheia Greciei.
    Regele Leonidas, căruia i se încredințase comanda tuturor trupelor grecești și apărarea trecătorii, a preluat, în mod direct, comanda forțelor de apărare a trecătorii la sfârșitul lunii iulie 480 î.Hr., cu foarte puțin înainte ca orizonturile de la nord să se întunece de puzderia armatei asiatice.Nu putea fi mulțumit de forțele armate atribuite. Din armata de elită spartană nu primise decât 300 de hopliți (infanterie grea). Acestora li se adăugaseră detașamente ale altor polisuri, care nu depășeau 5000 de oameni. Erau trupe pestrițe, ușor înarmate, mai slab instruite, pe care se putea baza în mai mică măsură.
    [modificare]Educația militară
    Educația dură, uneori sălbatică, a bărbaților spartani, producea de secole numai războinici de elită, antrenați excelent, atât individual cât și în grup, cu un moral la fel de rece și pragmatic ca și piatra cazărmilor. Acea educație grosieră și neiertătoare devenise celebră încă din antichitate, transmițând înfrigurare și posterității.
    Fiecare băiețel spartan nou născut trebuia prezentat consiliului bătrânilor. Dacă era bine constituit, era redat părinților, dar dacă vreun defect fizic l-ar fi putut face inapt pentru a deveni un bun oștean, era sortit morții și aruncat în prăpastia Apothetilor, la poalele muntelui Tayget.
    Când împlinea șapte ani, micul spartan era luat de la familie și instalat la cazarmă, împreună cu alți copii de aceeași vârstă. De atunci începea dresajul în comun, program numit "agoge". Pe măsură ce creștea, copilul trecea succesiv în alte clase, sau etape, cu reglementări de educație fizică și morală din ce în ce mai severe. La treisprezece ani era tuns scurt. Lipsit de orice lenjerie de corp, tănărul spartan trăia și se antrena numai într-o tunică scurtă. Dormea pe un pat de stuf, recoltat de el de pe malurile râului Eurotas, ce curgea pe lângă Sparta, iar iarna, pentru a se feri de frig, se acoperea cu o învelitoare din ciulini presați. Greșelile erau aspru pedepsite prin bătaie, sau prin privare de hrană.
    După lungi și chinuitoare antrenamente, obișnuit cu brutalitatea chiar în jocurile sportive, la șaisprezece ani tânărul devenea elev-soldat, iar la optsprezece ani era numit "solicitant" și era vărsat la armată. La început primea atribuții de ordonanță și avea ocazia să observe de la distanță câmpul de bătălie și posibilitatea traducerii în practică a teoriilor războinice care îi fuseseră inoculate, dar la nevoie devenea combatant. Abia la douăzeci de ani se ridica la dreptul de adevărat războinic al armatei Spartei, fiind obligat să servească până la vârsta de 60 de ani. La treizeci de ani, războinicul primea dreptul de a participa la adunarea populară, numită "apella". Războinicii de bază erau cei cuprinși între vârstele de 20 și 50 de ani. Cei mai tineri, sau cei cu vârsta cuprinsă între 50 și 60 de ani, erau păstrați în rezerva disponibilă. Abia după 60 de ani un bărbat spartan nu mai era dator armatei.
    [modificare]Bătălia de la Termopile
    Articol principal: Bătălia de la Termopile.Xerxes I adusese din străfundurile Asiei Mijlocii și din țările supuse, mai mult de 300.000 de luptători divers înarmați, divers pregătiți, cu o mai mare sau mai mică motivare să lupte. Grație contribuției forțate a orașelor grecești din Ionia (Asia Mică), regele persan adunase o flotă de circa 1200 de nave de luptă și 3000 de transport. Trecând Helespontul în Europa, imensa masă umană a pătruns în Tracia de sud, în Macedonia și Epir, scurgându-se spre Grecia centrală, spre Atica și, mai departe, spre Pelopones.
    Conform planurilor stabilite în consiliul ligii panelenice, când s-au apropiat trupele persane de Termopile, flota greacă a ieșit în larg, la capul Artemision, în apele insulei Eubeea, pentu a înfrunta flota inamică de invazie.
    Pe uscat, inteligenta dispunere a forțelor grecești și coordonarea detașamantelor ce angajau lupta, i-au dat posibilitatea lui Leonidas să respingă glorios atacurile puhoaielor dușmane. Din păcate, trădarea unui localnic grec le-a desoperit perșilor o potecă prin munți, pe unde s-au infiltrat pentru a ataca prin spate pe apărătorii greci. Înțelegând că rezistența va avea un sfârșit tragic, Leonidas a trimis înapoi cea mai mare parte a trupelor, păstrând alături de sine pe cei 300 de hopliți spartani, pe războinicii din orășelul Thespia și o parte din thebanii voluntari, hotărâți să moară în luptă. În virtutea severelor legi lacedemoniene, războinicii spartani n-aveau dreptul să se retragă din luptă. Herodot sugerează că un oracol delfic ar fi fost cauza rezistenței singulare a regelui spartan.
    Cu elan eroic temerar și o dăruire supremă, Leonidas a condus mica lui trupă la un atac disperat, pătrunzând vijelios în tabăra persană și devastând. Lupta, de o intensitate și dezlănțuire rar întâlnită, a provocat asiaticilor pierderi imense, atât în rândul ostașilor cât și al comandanților. Chiar doi frați ai lui Xerxes au căzut în luptă.
    Înconjurați de movilele trupurilor inamice, împreună cu eroicul lor rege și comandant, și-au dat viața toți luptătorii greci.
    [modificare]Urmările bătăliei
    Fapta lui Leonidas și a ostașilor săi a impresionat întreaga lume antică, precum și posteritatea, astfel că atunci când se amintește de Termopile, sau de un război al grecilor oricine fuge cu gândul la acei eroi legendari. Sparta însăși, care prin lege trebuia să reprime orice sentimente de glorificare individuală, i-a ridicat lui Leonidas, pe locul luptei, un mormânt de piatră reprezentând un leu. Versurile lui Simonides, săpate în piatră, par a fi un ultim mesaj din partea neasemuitului Leonidas și al ostașilor săi:
    „Spune-i, drumețule, Spartei, că noi ce aici căzut-am, ne-am jertfit împlinind sfintele legi ale patriei. (Inscripție de pe monumentul dedicat regelui Leonidas)”
    Sacrificiul suprem de la Termopile a avut darul de a zdruncina încrederea aramtei invadatoare și de a înaripa curajul grecilor pentru luptele următoare.
    Trecând umiliți de Termopile, perșii au cucerit și incendiat Thespia, Plateea și Atena, dar victoriile navale ale atenianului Temistocle la Salamina, ale lui Leotyides și Xanthippos la Mycale, lângă Samos și înfrângerea impusă de spartanul Pausanias generalului persan Mardonios la Plateea, în cursul anului următor, 479 î.Hr., au provocat deruta finală a invadatorilor și eliberarea cetăților grecești din Asia Mică, grupate apoi de Atena în Liga de la Delos (478 î.Hr.).
    Liga ateniană a continuat lupta cu perșii obținând după un deceniu, victoria navală de la Eurymedon, în 468 î.Hr.. Prin tratatul din anul 449 î.Hr., Xerxes I a trebuit să recunoască îndependența de fapt a cetăților grecești din Ionia, mulțumindu-se cu o vasalitate formală. Jertfa simbolică a lui Leonida și a spartanilor săi nu a fost zadarnică, această victorie a condus la o victorie finală a neamului său, adăugând încă o steluță pe bolta constelaților grecești.
    http://imgur.com/puGWW4V
    Standing in a hall of fame,
    And the world's gonna know your name.

  7. #7
    ninja Avatarul lui RulerMarian5
    Data înscrierii
    06.01.2013
    Locație
    bucuresti
    Posturi
    191
    acum voi spune cateva cuvinte despre cea mai faimoasa arma: ak-47
    AKM a devenit, în scurt timp, o armă populară, fiind prezentă la ora actuală, prin diverse variante, nu foarte diferite, în armatele a peste 70 de ţări.

    Din anul 1990 până în prezent, a fost principala armă folosită la potenţialul său maxim în nu mai puţin de 46 din cele 49 de conflicte majore care au răvăşit Pămîntul.
    Poţi să o scufunzi în apă şi să tragi cu ea imediat după acest test. Poţi să treci peste ea cu automobile grele, poţi să o legi de un autovehicul militar şi să o târăşti prin praf, tot va funcţiona, după cum au demonstrat-o sute de teste comparative.

    apropo pt cei ce nu stiu ce inseamna akm = automat kalasnicov modernizat
    Ultima modificare făcută de andreiludovic; 11.02.2013 la 22:31.
    RulerMarian5 @ ro 1

  8. #8
    Ucenic Avatarul lui petrisor1511
    Data înscrierii
    22.12.2012
    Locație
    Suceava
    Posturi
    490
    eu spun despre ulise si razboiul troian in greaca ulise se citeste asa Οδυσσέας Ulise Numit de greci Odiseu (în traducere „cel urât”, după cum se explică în Odiseea), a fost unul dintre cei mai celebri eroi ai războiului troian. Era fiul lui Laerte şi al Anticleei sau, potrivit unei tradiţii mai târzii, al lui Sisif şi al Anticleei; a fost rege în Itaca şi soţul Penelopei, fiica lui Icarios, cu care a avut un fiu, Telemah. Viclenia şi acţiunile întreprinse în timpul războiului troian justifică interpretarea numelui său.

    Ulise a luat parte la război în calitate de fost pretendent (poate că a fost chiar primul) la mâna Elenei. Potrivit tradiţiei, el l-a sfătuit pe tatăl Elenei cum să-i aleagă soţul, propunând ca toţi pretendenţii să se adune, iar Elena să aleagă, şi ca toţi să jure că îl vor ajuta pe cel ales dacă cineva va încerca să-i fure soţia. În urma acestui jurământ, când Elena a fost răpită de Paris, s-a organizat expediţia grecilor împotriva Troiei.

    Ulise aflase de la un oracol că, dacă pleca la război, nu avea să se mai întoarcă la ai săi decât după douăzeci de ani, din care zece petrecuţi pe câmpul de luptă şi zece pe mare, pe drumul de întoarcere. Această povestire, necunoscută lui Homer, este relatată de izvoare mai târzii: când Agamemnon s-a dus în Itaca să-l cheme la război, Ulise s-a prefăcut nebun, şi-a pus pe cap un acoperământ ciudat şi a început să are câmpul, cu nişte veşminte şi o atitudine deloc potrivite pentru un rege. Palamede i-a dat în vileag înşelătoria, aşezându-i-l dinaintea plugului pe micul Telemah; ca să nu-şi omoare fiul, Ulise a fost nevoit să admită că nu era nebun.

    La rândul său, Ulise l-a demascat pe Ahile, care, ca să scape de război, se deghizase în femeie şi se ascunsese printre fiicele regelui Licomed din Sciros: i-a arătat câteva arme pe care acesta le-a admirat, trădându-şi astfel firea războinică.

    Posthomerică este şi tradiţia potrivit căreia Ulise a născocit şiretlicul prin care Clitemnestra a fost convinsă să o trimită în Aulis pe fiica sa Ifigenia, ce urma să fie sacrificată spre a obţine vânturile prielnice pentru plecarea flotei greceşti: mamei i s-a spus că fiica sa urma să se căsătorească cu Ahile în Aulis.

    În timpul asediului Troiei, Ulise s-a distins prin curajul, prudenţa şi elocvenţa sa, iar după moartea lui Ahile a participat la lupta pentru armele eroului, învingându-l pe Aiax Telamonianul. Lui Ulise i se atribuie un rol de prim-plan şi în aducerea la Troia a lui Neoptolem, fiul lui Ahile, fără de care, potrivit unui oracol, cetatea nu avea să cadă niciodată în mâinile grecilor; din acelaşi motiv şi tot datorită lui Ulise a fost adus la Troia şi Filoctet. O altă tradiţie susţine că lui i-a aparţinut şi ideea folosirii calului de lemn cu care grecii au reuşit să obţină victoria în războiul troian (stratagemă pe care Vergiliu o atribuie comandanţilor greci); în orice caz, Ulise s-a numărat printre eroii care au intrat în pântecul calului. Calul era atât de mare, încât pentru a-l aduce în cetate troienii au trebuit să dărâme Porţile Scheene.

    Partea cea mai cunoscută a poveştii sale o reprezintă aventurile de după distrugerea Troiei, descrise în Odiseea. Eroul care a contribuit din plin la cucerirea cetăţii duşmane, în loc să fie răsplătit de zei şi de oameni, a trebuit să înfrunte tot soiul de pericole şi greutăţi ce au transformat călătoria sa de întoarcere într-o permanentă confruntare cu moartea, ca o interminabilă călătorie în infern, din care s-a întors nu ca un erou învingător, ci ca un bătrân cerşetor, greu încercat şi istovit, căruia numai o minune divină iar fi putut reda puterea de odinioară şi pe care până şi Penelopei i-a fost greu să-l recunoască.

    Odiseea povesteşte că Ulise şi tovarăşii săi, care au ridicat ancora pentru a se întoarce în patrie, au rătăcit pe mare şi în cele mai îndepărtate ţinuturi vreme de zece ani: atât a trecut de la căderea Troiei până la întoarcerea sa în Itaca, iar în acest timp întâmplările potrivnice, furia mării şi voinţa zeilor şi a destinului l-au implicat într-o serie de evenimente dramatice.

    La începutul călătoriei sale, după ce a trecut prin ţinuturile ciconilor şi lotofagilor, a ajuns pe coasta de apus a Siciliei, unde împreună cu doisprezece tovarăşi a intrat în peştera ciclopului Polifem. Acesta i-a devorat pe şase dintre însoţitorii săi şi i-a luat prizonieri pe erou şi pe ceilalţi şase. Ulise l-a îmbătat pe ciclop şi i-a străpuns singurul ochi cu o ţepuşă înroşită în foc; cei şapte s-au ascuns sub pântecele oilor lui Polifem, pe care acesta le-a mânat afară din peşteră fără să-şi dea seama de şiretlicul prizonierilor săi. Orbirea ciclopului a avut consecinţe nefaste pentru călătoria lui Ulise, întrucât a stârnit mînia lui Poseidon, tatăl lui Polifem.

    Ulise a ajuns apoi în insula lui Eol, unde zeul i-a dăruit la plecare un vas în care erau închise toate vânturile ce aveau să ajute corăbiile să ajungă în patrie. Dar tovarăşii lui Ulise au deschis vasul ca să vadă ce era înăuntru, iar vânturile au scăpat, împingând corăbiile înapoi pe insula lui Eol. Mâniat de felul în care fusese folosit darul său, stăpânul vânturilor a refuzat să-l mai ajute pe Ulise.

    Odiseu - cantecul sirenelor

    Ulise şi-a reluat rătăcirile pe mare. După ce s-a oprit la Telepilos, cetatea lui Lamos, şi a scăpat ca prin minune de lestrigoni, eroul a ajuns în insula Eea, unde locuia vrăjitoarea Circe. Ulise şi-a trimis câţiva oameni în recunoaştere, însă vrăjitoarea i-a transformat în porci. Numai Eurilohos a scăpat şi s-a grăbit să-i povestească lui Ulise cele întâmplate; eroul a fost ajutat de Hermes, care i-a explicat cum putea să reziste puterilor vrăjitoarei. Astfel a reuşit să-şi elibereze tovarăşii, care au fost transformaţi din nou în oameni, şi a fost primit cu bunăvoinţă de Circe. La sfatul acesteia, Ulise a trecut râul Oceanos şi a ajuns în ţinutul cimerienilor, unde se afla intrarea în Hades. Aici l-a consultat pe prezicătorul Tiresias, pe care l-a întrebat cum putea să se întoarcă în insula unde se născuse. S-a întors apoi cu tovarăşii săi în insula Eea, iar Circe le-a trimis un vânt puternic, care le-a îndreptat corăbiile spre insula sirenelor. Ca să scape de magia cântecului lor dulce, dar foarte periculos, Ulise le-a înfundat cu ceară urechile mateloţilor, ca să nu audă muzica, iar el s-a legat de catargul corăbiei, rămânând aşa până când cântecele sirenelor nu s-au mai auzit.

    Odiseu intre Scila si Caribda

    În timpul traversării strâmtorii dintre Scila şi Caribda, monstrul numit Scila a devorat şase tovarăşi ai lui Ulise; acesta a ajuns în cele din urmă pe coastele Trinacriei, unde o altă nenorocire s-a abătut asupra echipajului: nesocotind sfaturile prezicătorului Tiresias, câţiva tovarăşi ai lui Ulise au ucis boii sacri ai lui Helios, Soarele. În consecinţă, imediat ce şi-au reluat călătoria pe mare, Zeus le-a distrus nava cu un fulger şi întregul echipaj a fost înghiţit de valuri. Singurul care s-a salvat, agăţându-se de catarg şi de rămăşiţele corăbiei, a fost Ulise, care, după ce a plutit în derivă zece zile, a fost aruncat de valuri pe insula Ogigia, unde trăia nimfa Calipso. Nimfa l-a primit cu bunăvoinţă pe Ulise şi în curând s-a îndrăgostit de el. Eroul a rămas pe insulă şapte ani; dar, deşi nimfa a vrut să-i dăruiască, pentru a-l ţine lângă ea, nemurirea şi tinereţea eternă, lui începuse să-i fie dor de casă. Numai la intervenţia zeilor Calipso l-a lăsat să plece, atunci când, la cererea Atenei, Hermes a înştiinţat-o că Zeus poruncise acest lucru. Nimfa a trebuit să se supună şi l-a învăţat pe Ulise să-şi construiască o plută, cu care eroul a pornit din nou pe mare, singur.

    După optsprezece zile, vânturile l-au purtat în apropiere de Scheria, insula feacilor, iar Poseidon a declanşat o furtună care a distrus pluta eroului; însă, cu ajutorul Leucoteei şi al Atenei, Ulise a reuşit să ajungă pe insulă. Epuizat, a adormit pe plajă şi a fost trezit într-un târziu de râsetele unor fete; printre ele se afla şi Nausicaa, fiica regelui acelei insule, care l-a condus la palat şi l-a prezentat părinţilor săi, Alcinoos şi Arete. La curte, naufragiatul a auzit de la poetul Demodocos povestea căderii Troiei, cântată de aezi şi de rapsozi. Amintirea acelor întâmplări, al căror protagonist fusese cu ani în urmă, l-a impresionat până la lacrimi. Emoţia sa nu a trecut neobservată, iar suveranii au început să-i pună întrebări. Atunci Ulise le-a spus cine era şi le-a povestit aventurile sale; regele a pregătit o corabie care urma să-l ducă pe erou în Itaca, patria pe care nu o mai văzuse de douăzeci de ani.

    Între timp, în Itaca, tatăl lui Ulise, Laerte, bătrân şi îndurerat, se retrăsese la ţară, iar mama, Anticleea, murise de durere; fiul său, Telemah, devenise adult, iar Penelopa îi rămăsese credincioasă, refuzând cererile insistente ale pretendenţilor din insulele vecine, care puseseră practic stăpânire pe palatul lui Ulise. Pentru ca eroul să nu fie recunoscut la întoarcerea în patrie, Atena l-a transformat într-un cerşetor care nu putea trezi bănuieli. Numai bătrânul câine Argos l-a recunoscut. Ulise l-a întâlnit mai întâi pe credinciosul Eumeu, care odinioară îi fusese servitor şi porcar; pe când se afla în casa lui, s-a întors şi Telemah de la Sparta şi Pilos, unde se dusese ca să afle veşti despre tatăl său. Ulise i-a dezvăluit fiului său cine era (mai înainte fusese descoperit doar de Euricleea, o fostă servitoare care, ajutându-l să se spele, l-a recunoscut după o cicatrice pe care o avea din tinereţe) şi împreună cu acesta şi-a plănuit răzbunarea.

    Ulise ucigandu-i pe petitorii Penelopei

    Nu fără greutate, Penelopa a fost convinsă să promită că se va căsători cu cel ce avea să câştige o întrecere de tras cu arcul, care avea să se desfăşoare la palat, cu arcul şi săgeţile lui Ulise. Nici un pretendent nu a reuşit să folosească arcul eroului; Ulise a cerut atunci să tragă şi el cu arcul şi i-a străpuns pe pretendenţi cu săgeţile sale. Abia după aceea i-a spus Penelopei cine era şi s-a dus să-l vadă pe tatăl său. Între timp, vestea uciderii peţitorilor se răspândise rapid în insulele vecine, iar rudele celor morţi au pornit război împotriva lui Ulise; luând înfăţişarea lui Mentor, Atena a reinstaurat însă pacea şi l-a împăcat pe rege cu poporul său.

    Moartea lui Ulise nu este descrisă în Odiseea, ci în izvoare mai târzii; ea a fost provocată de marea pe care eroul o înfruntase de atâtea ori şi de fiul său şi al Circei, Telegonos, care întreprinsese la rândul său o călătorie lungă şi periculoasă pe mare, în căutarea tatălui său. Telegonos l-a omorât cu o lovitură de lance, neştiind că îl avea în faţă pe cel pe care îl căuta.
    Ultima modificare făcută de petrisor1511; 12.02.2013 la 13:29.
    http://www.youtube.com/watch?feature...&v=JKPp5rWcElwMy home is a tank\
    -------- ___
    _____ /_o_\_____
    (==(/______\ )==)
    \==\/_______\/==/

  9. #9
    Lord of This Empire
    Data înscrierii
    01.01.2013
    Locație
    Suceava
    Posturi
    57
    De unde ai copiat?
    Ultima modificare făcută de andreiludovic; 13.02.2013 la 13:21.
    ~Noxx~ @ ro 1

  10. #10
    Avansat Avatarul lui AlinV4
    Data înscrierii
    03.07.2012
    Locație
    Severin
    Posturi
    1.649
    Citat Postat în original de ~Noxx~2 Vezi post
    De unde ai copiat?
    eu de pe wikipedia
    http://imgur.com/puGWW4V
    Standing in a hall of fame,
    And the world's gonna know your name.

  11. #11
    .:Avansat:. Avatarul lui Liviu Mihai
    Data înscrierii
    24.06.2012
    Locație
    Terra..Maybe..
    Posturi
    1.786
    Am sa va zic si eu despre Mihai Viteazu.

    Originea si primii ani ai vietii
    În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai anul 1558.[1] Domnul Pătrașcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557. Împrejurarea ca Pătrașcu să fi avut relații extraconjugale în anul morții sale apare ca foarte improbabilă, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu.[2] Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătrașcu a fost exclusă și de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum și pe baza cronicilor de epocă.[3]

    Mama lui Mihai a fost Teodora Cantacuzino, de neam grecesc. Cronica lui Radu Popescu, foarte bine informată asupra carierei lui Mihai, menționează că "mumă-sa au fost de la Oraș dela Floci [sic], care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep [comerciant], om mare și bogat den [sic] Poarta Împărătească și care în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme...".[4]

    Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum și specificațiile din Condica episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoești, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, județul Vâlcea. Aceleași surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.[necesită citare]

    Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol și apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.

    Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomații lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieții domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilația lui Stephanus Zamosius.[5]

    Ascensiunea politică
    La sfârșitul anului 1588 devine stolnic al curții lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar și al otomanilor după ce a plătit o sumă record[6] de 1,5 milioane de galbeni[6],[sursa nu confirmă] a devenit voievod al Țării Românești, efectiv de pe 11 octombrie.

    Aderă la "Liga Sfântă" creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea, din care inițial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și Toscana (Anglia și Polonia au manifestat rezerve față de politica de cruciadă a papalității). Ulterior aderă și Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianță a celorlalte două state românești, Moldova și Țara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianța antiotomană.

    Campania antiotomană
    Victoriile împotriva Imperiului Otoman
    Aderarea Țării Românești la "Liga Sfântă" a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini și a întregii garnizoane otomane staționată în București. Pe acest fundal, Mihai pornește o ofensivă generală împotriva Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de pe ambele părți ale Dunării (Giurgiu, Hârșova, Silistra ș.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor și turcilor (la Putineiu și pe locul numit "Padina[7] Șerpătești" de lângă satul Stănești) culminată cu incendierea Rusciucului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă pornește o campanie similară. Datorită recunoașterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă și succesorul său, Răzvan Ștefan, Mihai trimite o delegație de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relațiile munteano-transilvănene. Nerespectând porunca domnitorului, delegația de boieri condusă de mitropolitul Eftimie negociază și semnează la Alba Iulia la 20 mai 1595 un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea de fapt locțiitorul acestuia pe propriul său tron (din Țara Românească). Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandând o armată de cca. 16.000 de ostași, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduși de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obține contra turcilor victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595 (evocată în mod strălucit în poemul "Pașa Hassan" al poetului George Coșbuc). Contraofensiva otomană îl forțează să se retragă temporar în munți, așteptând sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ștefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe, cu sprijin transilvănean și moldovean eliberarea orașelor Târgoviște (5-8 octombrie 1595), București (12 octombrie 1595) și Giurgiu (15-20 octombrie 1595).

    În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetățile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Razgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra și chiar Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga[8], călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.


    Drapelul Ţării Româneşti în vremea lui MihaiÎntreaga creștinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hârtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care acești creștini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.

    [modificare] Negocierile de pace cu Înalta PoartăPierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum și dezastrele provocate de ostașii sultanului, au adus Țara Românească la o stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să aplice o soluție pe cât de nepopulară, pe atât de vitală supraviețuirii statale: "așezământul" sau "legarea țăranilor de glie" prin care rumânii (țăranii fără pământ din Valahia) erau siliți să rămână pe moșia pe care se aflau în acel moment.

    După câteva confruntări pe linia Dunării, dar mai ales după înfrângerea suferită de Sigismund Báthory în Bătălia de la Keresztes, Mihai a făcut în decembrie 1597 pace cu Imperiul Otoman.[9] În schimbul acceptării suzeranității otomane și a plății tributului, Înalta Poartă a recunoscut domnia voievodului pe întreaga durată a vieții sale și i-a trimis steag de domnie.

    În paralel, la 9 iunie 1598, Mihai a încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea, care s-a obligat să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și i-a recunoscut caracterul ereditar al domniei în schimbul recunoașterii suzeranității împăratului.

    Prin dubla suzeranitate (otomană și habsburgică) Mihai a căutat să compenseze prevederile tratatului de la Alba Iulia, din 20 mai 1595, prin care recunoscuse suzeranitatea principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.

    Unirea de la 1600
    Transilvania
    Transilvania
    Ţările aflate la 1600 sub domnia lui Mihai ViteazulDomnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianță. În Transilvania, Sigismund renunța la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (de asemenea înclinat către politica polonă).

    În iulie 1599 a trimis o solie la Praga pentru a cere încuviințarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a inițiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârșitul aceluiași an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu o armată formată din români, și mercenari de diferite etnii: unguri și secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc.[11] După victoria asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Șelimbăr, 18/28 octombrie 1599) își face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei.

    [modificare] MoldovaÎn mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel, prima unire a țărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: "Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei". La recomandarea marii boierimi, Mihai a numit un domn în Moldova, subordonat sieși[12].

    Sfârșitul domniei
    Destrămarea Unirii
    Contextul internațional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească. Mai mult chiar, uniunea personală a lui Mihai reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forțe din regiune. Existau însă și conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. De asemenea, sașii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele sale în orașele și satele lor (Ghimbav, Codlea, Merghindeal, Cincu, Șura Mică, Cristian, Câlnic etc.). Mihai nu reușeste să înfrângă revolta nobililor maghiari transilvăneni, sprijiniti de generalul Basta la (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) și astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviți intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileștilor, Simion.

    Moartea lui Mihai Viteazul
    Gurăslău (1601)
    Uciderea lui Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii din Turda (gravură editată la Leiden - Olanda în anul 1703)Forțat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai pornește campania de recucerire a teritoriilor românești. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Țara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiții, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri românești, perspectivă ce nu convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale înlăturarea fizică a domnitorului român, și la 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda[13], Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta (vezi Mormântul lui Mihai Viteazul). Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului și înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei."

    Portrete
    Au rămas mai multe portrete înfățișându-l pe Mihai Viteazul, unele contemporane, altele postume. Într-o ipostază mai tânără este prezentat la mănăstirea Căluiul, apoi și la Biserica Domnească din Târgoviște. Ambele prezintă costumul domnesc în întregime. În 1598 Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai Viteazul aflat la Nicopole. El este pleșuv, slab și ferm, îmbrăcat într-o platoșă și acoperit de o blană mițoasă. În mâna dreapță ține un baston de comandant, iar mâna stângă și-o ține sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup. În fundalul gravurii se vede bătălia și stema cetății Nicopole, iar dedesubt apare inscripția „Michel Vaivoda della Vallachia, il qvale prese la cità di Nicopoli nella Bvlgaria l'anno 1598”[14].

    În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu entuziasm - după cum relatează H. Ortelius - i se realizează un portret în aramă de către gravorul curții, Egidius Sadeler. Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspândit în numeroase copii. Inscripția circulară spune „Michael Waivoda Walachiae Transalpinae, utraque fortuna insignis et in utraque eadem virtute, aet. XLIII”, iar versurile-dedicație: „Tanti facit nomen Christi, Maiestatem Caesaris, / Rempublicam christianam et Ecclesiae sub Pontifice Maximo concordiam sue”, adică „Atât de mult iubește pe Cristos și Împărăția creștină și unirea Bisericii sub Papă” [15]. Aproape două secole și jumătate mai târziu, în 1847, Nicolae Bălcescu și Alexandru G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiași, la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris[16]. „Cându vezurămu pe cellu de allu siésselé strigarămu de o dată: Acesta este [...] Fizionomia principelui respunde întocmai închipuirii celloru ce au studiatu caracterulu acestui bărbatu extraordinariu. [...] Otărârămu în dată a ne desierta ușiórele nóstre pungi...” pentru a comanda o copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfățișare a voievodului[17]. După moartea lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 ce îl prezintă cu o căciulă și o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a. MDCI”, precum și altele inspirate după cel al lui Sadeler. O dată, Mihai Viteazul este prezentat ca fiind Gheorghe Ștefan, domnul Moldovei.

    De la Mihai Viteazul au rămas și două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II. Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, având căciula transformată în turban și lanțul și medalia dăruite de împăratul german. În celălalt, mai cunoscut, aflat la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea). Aici pot fi văzute întregile costume ale lui Mihai și ale fiicei sale la curtea pragheză.

    Mihai Viteazul mai apare și în gravuri din secolele XVI-XVII ce prezintă momentul uciderii sale, însă de cele mai multe ori are o înfățișare închipuită.

    O serie de tablouri cu Mihai Viteazul au fost pictate în secolele XIX-XX de artiști precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mișu Popp sau Constantin Lecca.

  12. #12
    Începător Avatarul lui alex_alex90
    Data înscrierii
    12.06.2012
    Locație
    Salaj/Zalau
    Posturi
    214
    M4A1 carbine este complet automat varianta de bază M4 carbine destinate pentru operaţii speciale utilizarea. M4A1 are un "S-1-F" (safe/semi-automată/complet automat) grupă de declanşare, în timp ce M4 are un "S-1-3" (safe/semi-automată/ 3-tur burst) grupă de declanşare. M4A1 este utilizat de aproape toate U. S funcţionarea unităţilor speciale inclusiv, dar nu limitat la, Armata de zor sugestiile, Armata Fortele Speciale, garnituri şi Marinei Lupta Echipe Control. M4A1 este mai ales favorizate prin contra-teroriste şi unităţi pentru fortele speciale aproape combatere din cauza carbine, compactitatea si jumate. [necesare] citaţia Aceste caracteristici sunt de asemenea foarte utile pentru urban warfare. Are o eficienta maxima de aproximativ 500 - 600 metri (550-660 yd) . [ 3]

    Toate fortele Armatei SUA va începe înlocuirea lor de bază M4 carbines

  13. #13
    Începător
    Data înscrierii
    01.03.2013
    Posturi
    5
    Citat Postat în original de dark devil Vezi post
    pro pro pro pro pentru al doilea razboi mondial dar de ce sa nu se intample si in joc
    da chear de ce sa nu fie si an joc dupa mine ar fi super tare
    vladg2 @ ro 1

  14. #14
    dNd
    Data înscrierii
    21.03.2013
    Locație
    Tg Neamt
    Posturi
    2.551
    Asta e un fel de barimond numai ca aici e Antatnta si Puterile Centrale

  15. #15
    Ucenic Avatarul lui Xpaw
    Data înscrierii
    28.06.2012
    Locație
    Istanbul
    Posturi
    628
    Ce bun e internetul asta , COPY/Paste si suntem destepti ....
    Cand lupti numai pentru tine , risti sa devii prizonierul tuturor

  16. #16
    Danutus Avatarul lui danutus
    Data înscrierii
    01.12.2012
    Locație
    Galati
    Posturi
    979
    tare eu voi vb despre Cele mai importante asasinate din istorie, care au zguduit lumea
    Istoria omenirii este plina de numeroase asasinate ale unor lideri importanti, care au schimbat de multe ori cursul istoriei. Dintre conducatorii ucisi ii enumeram pe ducele Franz Ferdinand, presedintii americani Abraham Lincoln si John F. Kennedy si imparatul roman Iulius Cezar.

    Inca de la regele Eglon, care a fost injunghiat in anul 1.200 i.Hr., liderii au fost ucisi din diverse motive. Crimele savarsite impotriva unor mari conducatori au avut un impact profund nu numai asupra unei tari, ci si a istoriei insasi, potrivit Top Tenz.

    Va prezentam o lista a unor asasinate comise de-a lungul istoriei, care au zguduit lumea:

    1. Franz Ferdinand, 1914

    De ce acest om este numarul 1 pe lista? Este greu sa ne imaginam ca asasinarea unui nobil, nu foarte important ar fi putut avea repercursiuni foarte mari. Cu toate acestea, moartea ducelui si a sotiei sale a avut urmari imediate si profunde.

    Aceasta crima a declansat Primul Razboi Mondial, probabil unul dintre cele mai sangeroase conflicte din istorie, in care au murit 15 milioane de oameni.

    2. Abraham Lincoln, 1865

    Niciun alt asasinat nu a avut un impact asa mare asupra unei tari, ca al celui de-al 16-lea presedinte al Statelor Unite. Abraham Lincoln ar fi fost impuscat de catre actorul John Wilkes Booth, un fanatic al statelor sudice, la data de 14 aprilie 1865.

    In ziua urmatoare, Lincoln a murit din cauza ranilor la cap, iar succesorul sau a fost Andrew Johnson. Razboiul Civil american s-a incheiat... mai mult

    scz imi continui idee asta e partea a 2 din ce am scris mai sus deci sa recapitulam
    1. Franz Ferdinand, 1914
    izbucneste primul razboi mondial
    2. Abraham Lincoln, 1865

    Niciun alt asasinat nu a avut un impact asa mare asupra unei tari, ca al celui de-al 16-lea presedinte al Statelor Unite. Abraham Lincoln ar fi fost impuscat de catre actorul John Wilkes Booth, un fanatic al statelor sudice, la data de 14 aprilie 1865.

    In ziua urmatoare, Lincoln a murit din cauza ranilor la cap, iar succesorul sau a fost Andrew Johnson. Razboiul Civil american s-a incheiat peste doar doua luni, in iunie 1865.

    3. Alexandru al II-lea, 1881

    Moartea tarului Alexandru al II-lea din martie 1881 a schimbat cursul istoriei pentru Rusia. A fost un monarh luminat si un reformator. El a fost pe punctul de a crea un Parlament in Rusia.

    4. Martin Luther King Jr., 1968

    Desi este greu de anticipat cum ar fi evoluat lucrurile pentru comunitatea de negri din America, la sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, asasinarea lui Martin Luther King a fost fara indoiala o grea lovitura, pentru miscarea pentru drepturile civile din Statele Unite ale Americii.

    5. Iulius Cezar, 44 i.Hr.

    Iulius Cezar a fost una dintre cel mai influente personalitati din istorie. El a fost imparat al Imperiului Roman in secolul I i.Hr. si a fost asasinat de catre un grup de senatori, pe 15 martie 44 i.Hr.

    6. Mahatma Gandhi, 1948

    Un mare politician si lider spiritual indian, Mahatma Gandhi a fost impuscat de catre un student pe strazile din New Delhi pe 30 ianuarie 1948. Aceasta a fost o grea lovitura, nu numai pentru India, dar si pentru intreaga lume.

    7. John F. Kennedy, 1963

    John F. Kennedy a fost unul dintre cei patru presedinti americani care a murit asasinat, dar niciuna dintre aceste crime nu a avut un impact atat de mare asupra psihicului populatiei americane, ca aceea produsa la Dallas pe 22 noimebrie 1963.

    8. Indira Gandhi, 1984

    Indira Ghandi a fost vocea unei lumi moderne, pentru o intreaga generatie de indieni. Ea a fost prim ministru al Indiei, in doua mandate, vreme de 15 ani. Indira a fost unul dintre cei mai mari lideri politici ai Indiei.

    Ea a fost asasinata pe 31 octombrie 1984 de catre doi dintre bodyguarzii ei, la resedinta sa din New Delhi.

    9. Reinhard Heydrich, 1942

    Reinhard Heydrich, cel care ar fi trebuit sa fie succesorul lui Adolf Hitler, a fost ucis de catre partizanii cehi, pe strazile din Praga, pe 4 iunie 1942. Probabil, daca Germania ar fi fost condusa de el, multe dintre greselile facute de Hitler, in ultimii ani ai razboiului, ar fi fost evitate.

    10. Benazir Bhutto, 2007

    Benazir Bhutto a fost prim ministru al Pakistanului timp de 5 ani, iar influenta sa asupra politicii pakistaneze a fost considerabila. A reprezentat o voce moderata, intr-o tara plina de extremism.

    A fost asasinata pe 27 decembrie 2007, in timpul unei manifestatii desfasurate la Rawalpindi.
    Ultima modificare făcută de Snugst3rr; 20.07.2013 la 17:17. Motiv: Dublu post - foloseste EDIT

  17. #17
    Danutus Avatarul lui danutus
    Data înscrierii
    01.12.2012
    Locație
    Galati
    Posturi
    979
    xPaw nu e numai despre copi paste trebuie sa si inserezi textul

  18. #18
    print
    Data înscrierii
    20.06.2012
    Locație
    RAMNICU VALCEA
    Posturi
    668
    Hei nu era mai simplu sa puneti un link cu informatiile ? =)))

  19. #19
    Începător
    Data înscrierii
    19.04.2013
    Posturi
    23
    ar fii tare daca sar integra in joc
    Duce de Andrey @ ro 1

  20. #20
    Danutus Avatarul lui danutus
    Data înscrierii
    01.12.2012
    Locație
    Galati
    Posturi
    979
    sa se formeze 2 aliante:URSS si Germania Hitlerista/nazista
    Lideri:URSS-twisty
    Germania-The viper sa dureze 4 luni,razboiul adevarat(primul nu al doilea ca al doilea nu se poate fara primul)a durat 4 ani 1914-1918
    si ca rasplata castigatori din alianta castigatoare vor peimi articole asemenea ca la berimond dar care depasesc 200 ordinea dar nu se va intampla GGE e joc de strategie medieval nu contemporan sau modern

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •